Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au făcut, în ultima lună, 404 percheziții, au instituit măsuri asigurătorii în valoare de aproape 50.000.000 de lei și au indisponibilizat bunuri în valoare totală de peste 12.000.000 de lei, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice.